Descriere

Breviarii Romani – Carte

Anno Domini 1573 – Papa Gregorius XIII. INTER GRAVISSIMAS (1581)

The book contains 128 + 1647 pages (73 pages being missing). It is bound in 39 notebooks of different thicknesses – 10, 31,79, 95 pages/book.

Foliation: 1-128; 1-168; 241-1648. 36 files are missing (pages 169-240).

Title: Officia propria Sanctorum hispanorum. Year of publication: 1573.

Signature: 1215/1573. Hardboard and leather-bound covers (cover IV – missing). Book dimensions: 156 x 85 mm. Mass: 947 gr.

In this copy was also found the business card of the Mexican revolutionary and politician, Lucas Ignacio Alamán y Escalada (18. Oct. 1792, Guanajuato – 2 June 1853), member of the Academy of Sciences, Berlin.

The papal bull „Inter gravissimas” was issued on February 24, 1581 by Pope Gregory XIII, named after the first words: Inter gravissimas pastoralis officii nostri curas (= Among the most important concerns of our pastoral office). This bull reforms the Julian calendar introduced by Julius Caesar in 46 BC. (the so/called Julian calendar, the Gregorian calendar is being used today in most countries of the world.

In the year 325, the First Council of Nicaea fixed the date of the vernal equinox on the twelfth day of the calendars of April (March 21), which had departed from that year (325) by about ten days.

Discussed in the Council of Trent, the reform of the calendar was given to Pope Gregory XIII, who assigned, after consultations with astronomers and mathematicians, Luigi Giglio and Christopher Clavius task of reforming the old and inefficient Julian calendar introduced in 46 BC, suppressing ten days from October 1582. As a result, the day following the October nones (the day after Thursday, October 4) was moved to the Ides of October (Friday, October 15, 1582), maintaining the intercalation of a leap day (February 29) every four years, in years divisible by four, but suppressing this day in years divisible by 100, except in years divisible by 400. Gregory also postponed the holidays that were to be celebrated during the ten suppressed days to October 15 of the same year.

The new calendar was adopted in Transylvania in 1590, while many countries adopted it much later (England, Scotland and the USA – in 1752, Sweden in 1753, Japan in 1873, China in 1912, Russia in 1918, Greece in 1924, Turkey in 1926).

Even today there are countries that have not adopted it, for various reasons.

Pope Gregory XIII led the Vatican State (Cittá del Vaticano) in the period 1572-1585. He was the one who, in 1578, ordered a tower to be built dedicated to astrological sciences, the famous Astronomical Institute which was led by a team of scientists clerics of the time, also called the Tower of the Wind. It has survived to this very day.

The clairvoyance of the sovereign pontiff also rests from the fact that today almost the entire globe uses the Gregorian Calendar, the result of a papal disposition legislated by the drafting of this bull in the very first year of his Pontificate (1572). The imposition of the adjustment of the old Julian calendar by the Catholic Church was motivated by the celebration of Easter on the date established at the First Council of Nicaea (325), nevertheless this project had to wait for almost 1250 years before it was going to be realised. The Church of Alexandria celebrated Easter on Saturdays, on the 14th day after the full moon that fell after the vernal equinox, which was set on March 21.

However, the Church of Rome rightly believed that the equinox fell on March 25 and used another Easter day. From the 10th century, almost all churches (the exceptions being some countries located on the border of the Byzantine Empire), adopted the Alexandrian Easter, which still placed the equinox on March 21. It should be noted that the counting the moon phases in order to calculate the day of Easter was fixed in the Julian calendar after a cycle of 19 years, which resulted in an error of one day every 310 years, so that until the date of writing this Bulla a difference of four days occured.

Since the beginning of the use of the new calendar, in order to correct the error accumulated in the 13 centuries that had passed since the Council of Nicaea, 10 days had been deleted from the solar calendar; the last day of the Julian calendar on October 4, 1582 was now followed by the first day of the Gregorian calendar – October 15, 1582.

The church and the state did not act unitedly, so sometimes it was necessary to indicate the fact that the years have two different names, due to the change of the beginning day of the year – e.g.: „February 10/February 21, 1751/1752”, the church and the state often used different calendars, although already from the end of the 15th century, New Year’s Day was standardized throughout Western Europe on January 1, including countries that became Protestant (England, Germany and Sweden, but not a catholic country like Scotland, which adopted the day of January 1 as New Year’s Day only in 1600.)

The 19-year cycle used for the lunar calendar had to be corrected by 1 day every 300 or 400 years (8 times in 2500 years), along with corrections applied to non-leap years (1700, 1800, 1900, 2100 etc .).

From the above exposition we can understand the clairvoyance and genius of a man, professor of legal sciences and father of a child, who at the age of 40 devoted himself to the church, occupying the supreme office of the Catholic church. Pope Gregory created a university in Rome (later called the Gregorian University), believing that the world would be better only through scientific instruction, using his authority in a way that made the world more accurate and orderly and synchronous (if we take into account that even today we have inadvertent thinking and action: the movement of vehicles in some countries on the right, in others on the left, the alternation of centimeters with inches, kilometers with sea or road miles, the use of different standard systems (STAS, DIN, ГОСТ), etc.

It should be noted that in 1573 – so 10 years before – the norms of this Gregorian calendar appeared, in the form of a post incunabula addition, preserved in the BIRTA Archives under the signature 1215/1573.

An inadvertence we pointed out when editing this book: the wrong dating: Datum Romae apud S[anct] Petrum sub annulo Piscatoris die 30. Decembris M.D.LXXIII [= 1573], Pontificatus nostri anno primo.

Given that Pope Gregory reigned between 1572-1585, we correct the mention of „Pontificatus nostri anno primo” (= 1572) in this way.

COMMENTS

Pope Gregory XIII, born Ugo Boncompagni on 7 January 1502 in Bologna, is best known for the calendar named after him, but his pontificate, which lasted from 1572 to 1585, was characterised by far more than just the reform of the calendar. It was the time when Luther’s Reformation shook the church to its core and led to an insurmountable split between the Catholic and Protestant camps. Gregory XIII was a central figure in the Counter-Reformation, who resolutely opposed the spread of Protestantism and pursued a resolutely Catholic programme in Europe.

Ugo Boncompagni came from a respected bourgeois family in Bologna. He studied at the University of Bologna and quickly made a career in the Curia. Various offices and important ecclesiastical missions characterise his path and take him to the famous Council of Trent (1545-1563), which manifests the Catholic programme against the rising Protestantism. Appointed Cardinal in 1565, he was elected Pope after the death of Pope Pius V on 13 May 1572 and took the name Gregory XIII.

Probably Gregory XIII’s most significant achievement was the reform of the Julian calendar, which had been in use since the time of Julius Caesar. However, the Julian calendar had a problem: it was about eleven minutes and fourteen seconds too long compared to the actual solar year. This seemingly small discrepancy added up over the centuries, so that in the 16th century the calendar deviated from the actual year by around ten days. This shift meant that the date of the beginning of spring could no longer be calculated correctly, which was particularly problematic for determining the date of Easter.

Gregory XIII now commissioned a group of astronomers and mathematicians under the leadership of the Jesuit Christopher Clavius to find a solution. The result was the Gregorian calendar, which was introduced in 1582. On the night of 4 October 1582, ten days were skipped in Catholic countries to correct the discrepancy, so that the next day would continue as  15 October. The new calendar also introduced a modified leap year rule to ensure that the problem of the shift would not recur.

Besides to the calendar reform, it soon became clear that Gregory XIII is continuing his predecessor’s strict attitude towards heretical writings. The ‘Index Librorum Prohibitorum’, a list of forbidden books first published by Pope Paul IV in 1559, was an important instrument of the Catholic Church in the fight against the spread of Protestant and heretical writings. Gregory XIII expanded and revised the Index and campaigned for its rigorous enforcement throughout Europe. Books on the Index could neither be read nor owned by Catholics. This measure was part of the large-scale Counter-Reformation, which aimed to limit the influence of Protestantism and preserve the purity of the Catholic faith.

Gregory XIII saw it as his duty to defend the Catholic faith outside Italy as well. In Ireland, which was under English rule, he supported Catholic rebels who were fighting against the English crown. Gregory sent troops and provided financial support to strengthen the Irish resistance, for example during the so-called Desmond Rebellion (1579-1583), an uprising led by the Earl of Desmond in the province of Munster in the south of the Emerald Isle. Gregory thus revealed great determination to defend the Catholic faith against powerful political and military opposition, even though the rebellion ultimately failed.

A summer night in August 1572, which will later go down in history as the Night of St Bartholomew, represent a dark chapter in Gregory’s pontificate. On that night from 23 to 24 August 1572, thousands of French Protestants (Huguenots) were massacred on the orders of the Catholic King Charles IX and his mother, Catherine de Medici. And the Pope? Although Gregory XIII was not directly involved in the planning of the massacre, he greeted the news of the murder of the Huguenots with great joy. He had a mass of thanksgiving (‘Te Deum’) held in Rome and a commemorative medal minted that glorified the massacre. This behaviour later earned Gregory XIII much criticism and cast a dark shadow over his pontificate.

Gregory XIII died on 10 April 1585, outliving his calendar reform by just two years. Gregory was a complex and ambivalent leader of the Catholic Church. On the one hand, he introduced one of the most important reforms of modern times, which still characterises our daily lives today. On the other hand, he was a rigorous defender of Catholic orthodoxy who was prepared to take extreme measures to defend the Catholic faith. His support for the Index Librorum Prohibitorum and the Irish rebels, as well as his problematic stance on St Bartholomew’s Night, show that he was a man of his time whose actions were deeply rooted in the religious and political conflicts of the 16th century. Despite these contradictions, Gregory XIII remained a key figure of the Counter-Reformation and a pope whose decisions had a lasting influence on history.

DEUTSCH

Das Buch umfasst 128 + 1647 Seiten (73 Seiten fehlen).

Gebunden in 39 Hefte unterschiedlicher Stärke – 10, 31,79, 95 Seiten/Heft.

Folierung: 1-128; 1-168; 241-1648. 36 Blätter fehlen (S. 169-240).

Titel: Officia propria Sanctorum hispanorum. Ausgabe: 1573. Signatur: 1215/1573.

Hartfaser- und ledergebundene Einbände (Einband IV – fehlt). Buchmaße: 156 x 85 mm. Gewicht: 947 Gr. In dieser Kopie lag eine Visitenkarte des mexikanischen Revolutionärs und Politikers Lucas Ignacio Alamán y Escalada (18. Okt. 1792, Guanajuato – 2. Juni 1853), Mitglied der Akademie der Wissenschaften, Berlin.

Die Bulle „Inter gravissimas” wurde am 24. Februar 1581 von Papst Gregor XIII. verfasst, benannt nach den ersten Worten: Inter gravissimas pastoralis officii nostri curas (= Eines der wichtigsten Anliegen unseres Pontifikates).

Sie reformiert den von Julius Cäsar im Jahr 46 v. Chr. eingeführten Julianischen Kalender (der proleptische julianische Kalender; der gregorianische Kalender wird heute in den meisten Ländern der Welt verwendet). Im Jahr 325 legte das Erste Konzil von Nicäa den zwölften Tag des Aprilkalenders (21. März) als Datum der Frühlings-Tagundnachtgleiche/Äquinoktium fest, die um etwa zehn Tage von diesem Jahr (325) abgewichen war.

Die im Konzil von Trient (1545-1563) besprochene Reform des Kalenders wurde Papst Gregor XIII. übergeben, der in Rücksprache mit den Astronomen und Mathematikern Luigi Giglio und Christopher Clavius bestimme, den alten und ineffizienten Julianischen Kalender zu reformieren und zehn Tage ab Oktober 1582 zu streichen, so dass der Tag nach den Oktober-Nontagen (der Tag nach Donnerstag, dem 4. Oktober) auf die Iden des Oktobers sprang (Freitag, 15 Oktober 1582), wobei die Einfügung eines Schalttags (29. Februar) alle vier Jahre in durch vier teilbaren Jahren beibehalten wird, dieser Tag jedoch in durch 100 teilbaren Jahren außen vor bleibt, außer in durch 400 teilbaren Jahren. Gregor verschob auch die Feiertage, die während der zehn ausgelassenen Tage gefeiert werden sollten, auf den 15. Oktober desselben Jahres.

Der neue Kalender wurde 1590 in Siebenbürgen eingeführt, während ihn viele Länder erst viel später übernahmen (England, Schottland und die USA 1752, Schweden 1753, Japan 1873, China 1912, Russland 1918, Griechenland 1924, Türkei 1926). Auch heute gibt es Länder, die ihn aus verschiedenen Gründen nicht übernommen haben.

Papst Gregor XIII. leitete den Vatikanstaat (Cittá del Vaticano) in der Zeit von 1572 bis 1585 und ordnete an, dass im Jahr 1578 ein Turm für die astrologischen Wissenschaften gebaut werden sollte. Das berühmte Astronomische Institut wurde von einem Team von Wissenschaftlern geleitet, bestehend aus Geistlichen der Zeit. Er wurde auch Turm des Windes genannt und hat bis heute überdauert. Die Weitsicht des souveränen Papstes zeigt sich auch an der Tatsache, dass heute fast auf der ganzen Welt der Gregorianische Kalender verwendet wird, als Ergebnis einer päpstlichen Anordnung, die durch die Ausarbeitung dieser Bulle im allerersten Jahr des Pontifikats (1572) erlassen wurde.

Die Einführung der Anpassung des alten Julianischen Kalenders durch die katholische Kirche wurde durch die Osternfeier an jenem Datum motiviert, das auf dem Ersten Konzil von Nicäa (325) festgelegt wurde, obgleich die Umsetzung des Projekts noch fast 1250 Jahre warten musste. Die Kirche von Alexandria feierte Ostern samstags, am 14. Tag nach jenem Vollmond, der nach der Frühlings-Tagundnachtgleiche fiel, die auf den 21.

März festgesetzt wurde. Die Kirche von Rom war jedoch zu Recht der Ansicht, dass das Äquinoktium auf den 25. März fiel und wählte entsprechend einen anderen Ostertag. Ab dem 10. Jh. übernahmen fast alle Kirchen (mit Ausnahme einiger Länder an der Grenze des Byzantinischen Reiches) das alexandrinische Osterfest, indem sie das Äquinoktium immer noch auf den 21. März datierten. Wichtig ist in diesem Zusammenhang, dass die Zählung der Mondphasen, die zur Berechnung des Ostertages verwendet wurde, im Julianischen Kalender nach einem Zyklus von 19 Jahren festgelegt wurde, was alle 310 Jahre zu einer Abweichung von einem Tag führte, so dass sich bis zum Datum dieser Bulle ein Unterschied von vier Tagen ergab.

Um den Fehler zu korrigieren, der sich in den 13 Jahrhunderten seit dem Konzil von Nicäa angesammelt hatte, wurden seit Beginn der Verwendung des neuen Kalenders 10 Tage aus dem Sonnenkalender gestrichen, auf den letzten Tag des Julianischen Kalenders am 4. Oktober 1582 folgte also der erste Tag des Gregorianischen Kalenders am 15. Oktober 1582. Kirche und Staat agierten nicht einheitlich, daher war es manchmal notwendig, darauf hinzuweisen, dass die Jahre aufgrund der Änderung des Anfangstages des Jahres zwei unterschiedliche Bezeichnungen hatten – z. B.: „10. Februar/21. Februar 1751/1752“, und so verwendeten Kirche und Staat häufig unterschiedliche Kalender. Obwohl der Neujahrstag bereits ab Ende des 15. Jahrhunderts in ganz Westeuropa auf den 1. Januar standardisiert wurde, galt er erst im Jahr 1600 als Neujahrstag.

Der für den Mondkalender verwendete 19-Jahre-Zyklus musste alle 300 oder 400 Jahre (8 Mal in 2500 Jahren) um einen Tag korrigiert werden, zusammen mit Korrekturen für Nicht-Schaltjahre (1700, 1800, 1900, 2100 usw.).

Vor diesem Hintergrund können wir die Weitsicht und das Genie eines Mannes erkennen, der als Professor der Rechtswissenschaften und Vater eines Kindes, sich im Alter von 40 Jahren der Kirche widmete und schließlich das höchste Amt der katholischen Kirche besetzte. Papst Gregor gründete in Rom eine Universität (später Gregorianische Universität genannt), in der Überzeugung, dass die Welt nur durch wissenschaftliche Lehre besser werden würde, und nutzte seine Autorität auf eine Weise, die die Welt genauer, geordneter und synchroner machte.

Noch heute zeigen sich Phänomene ambivalenten Denkens und Handelns: der Straßenverkehr ist in manchen Ländern rechts-, in anderen linksseitig, alternierende Maßeinheiten bei Zentimetern und Zoll, Kilometer und See- oder Straßenmeilen, die Verwendung verschiedener Standardsysteme (STAS, DIN, ГОСТ) usw.

Es sei darauf hingewiesen, dass im Jahr 1573 – also 10 Jahre zuvor – die Normen dieses Gregorianischen Kalenders in Form einer Post-Inkunabel-Ergänzung erschienen, die im BIRTA-Archiv unter der Signatur 1215/1573 aufbewahrt wird. Ein Versehen, auf das wir bei der Bearbeitung dieses Buches aufmerksam wurden: die falsche Datierung: Datum Romae apud S[anct] Petrum sub annulo Piscatoris die 30. Decembris M.D.LXXIII [= 1573], Pontificatus nostri anno primo.

Da Papst Gregor zwischen 1572 und 1585 regierte, korrigieren wir die Erwähnung von Pontificatus nostri anno primo (= 1572)  auf diese Weise.

KOMMENTAR

Papst Gregor XIII., geboren als Ugo Boncompagni am 7. Januar 1502 in Bologna, ist vor allem für den nach ihm benannten Kalender bekannt, doch sein Pontifikat, das von 1572 bis 1585 dauerte, ist von weit mehr geprägt als nur von der Reform des Kalenders. Es ist die Zeit, da Luthers Reformation die Feste der Kirche bis ins Mark erschüttert und zu einer unüberwindlichen Spaltung in katholisches und protestantisches Lager führt. Gregor XIII. war eine zentrale Figur in der Gegenreformation, der sich entschlossen gegen die Ausbreitung des Protestantismus stellte und in Europa ein entschieden katholisches Programm verfolgte.

Ugo Boncompagni stammt aus einer angesehenen bürgerlichen Familie in Bologna. Er studiert an der Universität Bologna und macht schnell Karriere in der Kurie. Verschiedene Ämter und wichtige kirchliche Missionen prägen seinen weg und führen ihn unter anderem zum berühmten Konzil von Trient (1545-1563), das die katholische Programmatik gegen den aufkommenden Protestantismus manifestiert. 1565 zum Kardinal ernannt, wird er nach dem Tod von Papst Pius V. am 13. Mai 1572 zum Papst gewählt und nimmt den Namen Gregor XIII. an.

Die wohl bedeutendste Errungenschaft Gregors XIII. ist die Reform des Julianischen Kalenders, der seit der Zeit Julius Cäsars in Gebrauch war. Der Julianische Kalender hatte jedoch ein Problem: Er war im Vergleich zum tatsächlichen Sonnenjahr um etwa elf Minuten und vierzehn Sekunden zu lang. Diese scheinbar kleine Diskrepanz summierte sich im Laufe der Jahrhunderte, sodass der Kalender im 16. Jahrhundert um etwa zehn Tage vom tatsächlichen Jahresverlauf abwich. Diese Verschiebung führte dazu, dass das Datum des Frühlingsbeginns nicht mehr korrekt berechnet werden konnte, was vor allem für die Bestimmung des Osterdatums problematisch war.

Gregor XIII. beauftragt nun eine Kommission von Astronomen und Mathematikern unter der Leitung des Jesuiten Christopher Clavius damit, eine Lösung zu finden. Herauskommt der Gregorianische Kalender, der 1582 eingeführt wird. In der Nacht vom 4. auf den 15. Oktober 1582 werden in den katholischen Ländern zehn Tage übersprungen, um die Diskrepanz zu korrigieren. Der neue Kalender führt außerdem eine modifizierte Schaltjahrregelung ein, die sicherstellt, dass sich das Problem der Verschiebung nicht wiederholen würde.

Neben der Kalenderreform wird schnell klar, dass Gregor XIII. die strenge Haltung seines Vorgängers gegenüber ketzerischen Schriften weiterführt. Der „Index Librorum Prohibitorum”, ein Verzeichnis verbotener Bücher, das erstmals 1559 von Papst Paul IV. veröffentlicht wurde, war ein wichtiges Instrument der katholischen Kirche im Kampf gegen die Verbreitung protestantischer und häretischer Schriften. Gregor XIII. erweitert und überarbeitet den Index und macht sich für seine rigorose Durchsetzung in ganz Europa stark. Bücher, die auf dem Index stehen, dürfen von Katholiken weder gelesen noch besessen werden. Diese Maßnahme ist ein Puzzlestück der groß angelegten Gegenreformation, die darauf abzielt, den Einfluss des Protestantismus zu begrenzen und die Reinheit des katholischen Glaubens zu bewahren.

Gregor XIII. sieht es als seine Pflicht, den katholischen Glauben auch außerhalb Italiens zu verteidigen. In Irland, das unter englischer Herrschaft steht, unterstützt er katholische Rebellen, die gegen die englische Krone kämpften. Gregor entsendet Truppen und gibt finanzielle Unterstützung, um den irischen Widerstand zu stärken, so zum Beispiel während der sogenannten Desmond-Rebellion (1579–1583), einem von Earl of Desmond angeführten Aufstand in der Provinz Munster im Süden der grünen Insel. Gregor offenbart damit große Entschlossenheit, den katholischen Glauben auch gegen mächtige politische und militärische Widerstände zu verteidigen, auch wenn die Rebellion letztlich scheitert.

Ein dunkles Kapitel in Gregors Pontifikat stellen die Ereignisse jener Nacht dar, die später als Bartholomäusnacht in die Geschichte eingehen wird. In jener Nacht vom 23. auf den 24. August 1572 werden Tausende von französischen Protestanten (Hugenotten) auf Befehl des katholischen Königs Karl IX. und seiner Mutter, Katharina von Medici, massakriert. Und der Papst? Gregor XIII. ist zwar nicht direkt an der Planung des Massakers beteiligt, doch begrüßt er die Nachricht von der Ermordung der Hugenotten mit großer Freude. Er lässt in Rom eine Dankmesse („Te Deum“) abhalten und eine Gedenkmedaille prägen, die das Massaker glorifiziert. Dieses Verhalten hat Gregor XIII. später viel Kritik eingebracht und wirft einen dunklen Schatten auf sein Pontifikat.

Gregor XIII. stirbt am 10. April 1585, seine Kalenderreform hat er um gerade mal 2 Jahre überlebt. Gregor war ein komplexer und ambivalenter Führer der katholischen Kirche. Auf der einen Seite brachte er eine der wichtigsten Reformen der Neuzeit auf den Weg, die bis heute unser tägliches Leben prägt. Auf der anderen Seite war er ein rigoroser Verfechter der katholischen Orthodoxie, der bereit war, extreme Maßnahmen zu ergreifen, um den katholischen Glauben zu verteidigen. Seine Unterstützung für den Index Librorum Prohibitorum und die irischen Rebellen sowie seine problematische Haltung zur Bartholomäusnacht zeigen, dass er ein Mann seiner Zeit war, dessen Handlungen tief in den religiösen und politischen Konflikten des 16. Jahrhunderts verwurzelt waren. Trotz dieser Widersprüche bleibt Gregor XIII. eine Schlüsselfigur der Gegenreformation und ein Papst, dessen Entscheidungen die Geschichte nachhaltig beeinflussten.

ROMÂNĂ

Cartea cuprinde 128 + 1647 de pagini (lipsesc 73 de pagini).

Legată în 39 de caiete de grosime variabilă – 10, 31,79, 95 pagini/caiet.

Paginaţie: 1-128; 1-168; 241-1648. Lipsesc 36 de file (pp. 169-240).

Titlu: Officia propria Sanctorum hispanorum. Ediție: 1573. Semnătură: 1215/1573.

Legături din fibră tare și piele (legătura IV – lipsă). Dimensiunile cărții:156 x 85 mm.

Greutate: 947 gr. Acest exemplar conține o carte de vizită a revoluționarului și politicianului mexican Lucas Ignacio Alamán y Escalada (18 octombrie 1792, Guanajuato – 2 iunie 1853), membru al Academiei de Științe din Berlin.

Bula „Inter gravissimas” a fost scrisă la 24 februarie 1581 de către Papa Grigore al XIII-lea, numită astfel după primele cuvinte: Inter gravissimas pastoralis officii nostri curas (= Una dintre cele mai importante preocupări ale pontificatului nostru).

Aceasta reformează calendarul iulian introdus de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr. (calendarul iulian proleptic; calendarul gregorian este utilizat astăzi în majoritatea țărilor lumii). În anul 325, Primul Conciliu de la Niceea a stabilit a douăsprezecea zi din calendarul lunii aprilie (21 martie) ca dată a echinocțiului de primăvară, care a deviat de la acest an (325) cu aproximativ zece zile.

Reforma calendarului discutată la Conciliul de la Trento (1545-1563) a fost prezentată Papei Grigore al XIII-lea, care, consultându-se cu astronomii și matematicienii Luigi Giglio și Christopher Clavius, a decis să reformeze vechiul și ineficientul calendar iulian și să elimine zece zile din luna octombrie 1582, astfel încât ziua de după Nonele din octombrie (ziua de după joi, 4 octombrie) să sară la Idele din octombrie (vineri, 15 octombrie 1582), păstrând introducerea unei zile bisecte (29 februarie) la fiecare patru ani în anii divizibili cu patru, dar omițând această zi în anii divizibili cu 100, cu excepția anilor divizibili cu 400. De asemenea, Grigore a amânat sărbătorile care urmau să fie celebrate în timpul celor zece zile omise pentru data de 15 octombrie a aceluiași an.

Noul calendar a fost introdus în Transilvania în 1590, în timp ce multe țări nu l-au adoptat decât mult mai târziu (Anglia, Scoția și SUA în 1752, Suedia în 1753, Japonia în 1873, China în 1912, Rusia în 1918, Grecia în 1924, Turcia în 1926). Chiar și astăzi, există țări care nu l-au adoptat din diverse motive.

Papa Grigore al XIII-lea a condus statul Vatican (Cittá del Vaticano) între 1572 și 1585 și a ordonat construirea unui turn pentru științele astrologice în 1578. Faimosul Institut Astronomic a fost condus de o echipă de oameni de știință formată din clerici ai vremii. Acesta a fost numit și Turnul Vântului și a supraviețuit până în zilele noastre.

Previziunea papei suveran este demonstrată și de faptul că astăzi calendarul gregorian este folosit în aproape toată lumea, ca urmare a unui decret papal emis prin redactarea acestei bule în chiar primul an al pontificatului (1572). Introducerea adaptării vechiului calendar iulian de către Biserica Catolică a fost motivată de sărbătorirea Paștelui la data stabilită la Primul Conciliu de la Niceea (325), deși implementarea proiectului a trebuit să aștepte aproape 1.250 de ani. Biserica din Alexandria sărbătorea Paștele sâmbăta, în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinocțiul de primăvară, care era fixat pe 21 martie. Cu toate acestea, Biserica Romei credea, pe bună dreptate, că echinocțiul cade pe 25 martie și, în consecință, a ales o altă zi de Paște.

Începând cu secolul al X-lea, aproape toate bisericile (cu excepția unor țări de la granița Imperiului Bizantin) au adoptat Paștele alexandrin, datând încă echinocțiul la 21 martie. În acest context, este important de remarcat faptul că numărarea fazelor lunii, care a fost utilizată pentru a calcula ziua Paștelui, a fost determinată în calendarul iulian în conformitate cu un ciclu de 19 ani, ceea ce a dus la o abatere de o zi la fiecare 310 ani, rezultând o diferență de patru zile până la data acestei bule. Pentru a corecta eroarea care se acumulase în cele 13 secole de la Conciliul de la Niceea, au fost eliminate 10 zile din calendarul solar de la începutul utilizării noului calendar, astfel încât ultima zi a calendarului iulian din 4 octombrie 1582 a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian din 15 octombrie 1582.

Biserica și statul nu acționau în mod uniform, astfel că uneori era necesar să se precizeze că anii aveau două denumiri diferite, ca urmare a schimbării zilei de început a anului – de exemplu, „10 februarie/21 februarie 1751/1752”: „10 februarie/21 februarie 1751/1752”, și astfel biserica și statul utilizau adesea calendare diferite.

Deși ziua de Anul Nou a fost standardizată la 1 ianuarie în întreaga Europă de Vest de la sfârșitul secolului al XV-lea, aceasta nu a fost considerată Ziua Anului Nou până în 1600.

Ciclul de 19 ani utilizat pentru calendarul lunar a trebuit să fie corectat cu o zi la fiecare 300 sau 400 de ani (de 8 ori în 2500 de ani), împreună cu corecțiile pentru anii nebisecți (1700, 1800, 1900, 2100 etc.).

În acest context, putem recunoaște clarviziunea și geniul unui om care, în calitate de profesor de drept și tată al unui copil, s-a dedicat Bisericii la vârsta de 40 de ani și a ocupat în cele din urmă cea mai înaltă funcție în Biserica Catolică.

Papa Grigore a înființat la Roma o universitate (numită ulterior Universitatea Gregoriană), considerând că lumea va deveni mai bună numai prin învățătura științifică, și și-a utilizat autoritatea într-un mod care a contribuit la o lume mai exactă, mai ordonată și mai bine sincronizată.

Fenomenele de gândire și acțiune ambivalentă sunt evidente și astăzi: traficul rutier are loc pe partea dreaptă în unele țări și pe partea stângă în altele, alternarea unităților de măsură pentru centimetri și inci, kilometri și mile maritime sau terestre, utilizarea unor sisteme standard diferite (STAS, DIN, ГОСТ) etc.

Trebuie remarcat faptul că în 1573 – cu 10 ani mai devreme – normele acestui calendar gregorian au apărut sub forma unui supliment post-incunabul, păstrat în arhivele BIRTA sub signatura 1215/1573.

O inadvertență care ne-a atras atenția în timpul editării acestei cărți: datarea eronată:

Datum Romae apud S[anct] Petrum sub annulo Piscatoris die 30 Decembris M.D.LXXIII [= 1573], Pontificatus nostri anno primo.

Deoarece Papa Grigore a guvernat între anii 1572 și 1585, recorectăm mențiunea  „Pontificatus nostri anno primo” (= 1572) pe această cale.

COMENTARII

Papa Grigore al XIII-lea, născut Ugo Boncompagni la 7 ianuarie 1502, în Bologna, este cunoscut mai ales pentru calendarul care îi poartă numele, însă pontificatul său, care a durat din 1572 până în 1585, a fost caracterizat de mult mai mult decât reforma calendarului.

A fost perioada în care Reforma lui Luther a zguduit biserica până în măduva oaselor și a dus la o ruptură insurmontabilă între tabăra catolică și cea protestantă. Grigore al XIII-lea a reprezentat o figură centrală a Contrareformei, care s-a opus cu hotărâre răspândirii protestantismului și a urmărit un program strict catolic în Europa.

Ugo Boncompagni provenea dintr-o respectată familie burgheză din Bologna. A studiat la Universitatea din Bologna și a făcut rapid carieră în Curie. Cariera sa a fost caracterizată de diverse funcții și misiuni ecleziastice importante, inclusiv celebrul Consiliu de la Trento (1545-1563), care a avansat manifestul programului catolic împotriva ascensiunii protestantismului. Numit cardinal în 1565, a fost ales Papă după moartea Papei Pius al V-lea, la 13 mai 1572, și a luat numele de Grigore al XIII-lea.

Probabil cea mai importantă realizare a lui Grigore al XIII-lea a reprezentat-o reforma calendarului iulian, care era utilizat încă din timpul lui Iulius Cezar. Cu toate acestea, calendarul iulian avea o problemă: era cu aproximativ unsprezece minute și paisprezece secunde prea lung față de anul solar real. Această discrepanță aparent mică s-a adunat de-a lungul secolelor, astfel încât, în secolul al XVI-lea, calendarul devia cu aproximativ zece zile de la cursul real al anului. Această abatere însemna că data începerii primăverii nu mai putea fi calculată corect, ceea ce era deosebit de problematic pentru stabilirea datei Paștelui.

Grigore al XIII-lea a însărcinat o comisie de astronomi și matematicieni, sub conducerea iezuitului Christopher Clavius, să găsească o soluție. Rezultatul a fost calendarul gregorian, care a fost introdus în 1582. În noaptea de 4 spre 15 octombrie 1582, zece zile au fost omise în țările catolice în vederea corectării discrepanței. Noul calendar a introdus, de asemenea, o regulă modificată privind anii bisecți pentru a preveni repetarea problemei decalajului.

În plus față de reforma calendarului, a devenit rapid clar că Grigore al XIII-lea continua atitudinea strictă a predecesorului său față de scrierile eretice. „Index Librorum Prohibitorum”, o listă de cărți interzise publicată pentru prima dată de Papa Paul al IV-lea în 1559, a constituit un instrument important al Bisericii Catolice în lupta împotriva răspândirii scrierilor protestante și eretice.

Grigore al XIII-lea a extins și a revizuit Indexul și a militat pentru aplicarea sa riguroasă în întreaga Europă. Cărțile din Index nu puteau fi citite sau deținute de catolici. Această măsură constituie o piesă din puzzle-ul Contrareformei pe scară largă, care urmărea să limiteze influența protestantismului și să păstreze puritatea credinței catolice.

Grigore al XIII-lea considera că este de datoria sa să apere credința catolică și în afara Italiei. În Irlanda, care se afla sub dominație engleză, el a sprijinit rebelii catolici care luptau împotriva coroanei engleze. Grigore a trimis trupe și a oferit sprijin financiar pentru a consolida rezistența irlandeză, de exemplu în timpul așa-numitei Rebeliuni Desmond (1579-1583), o revoltă condusă de contele de Desmond în provincia Munster din sudul Insulei de Smarald. Astfel, Grigorie se arăta foarte hotărât să apere credința catolică, chiar și împotriva unei puternice opoziții politice și militare, chiar dacă rebeliunea eșuează în cele din urmă.

Evenimentele din acea noapte, care vor rămâne mai târziu în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu, reprezintă un capitol întunecat al pontificatului lui Grigore. În acea noapte de 23 spre 24 august 1572, mii de protestanți francezi (hughenoți) au fost masacrați la ordinul regelui catolic Carol al IX-lea și al mamei sale, Ecaterina de Medici. Și Papa? Deși Grigore al XIII-lea nu a fost implicat direct în planificarea masacrului, el a primit vestea uciderii hughenoților cu mare bucurie.

El a organizat o slujbă de mulțumire („Te Deum”) la Roma și a bătut o medalie comemorativă care glorifica masacrul. Acest comportament i-a adus mai târziu lui Grigore al XIII-lea multe critici și a aruncat o umbră întunecată asupra pontificatului său.

Grigore al XIII-lea a murit la 10 aprilie 1585, supraviețuind reformei sale calendaristice cu doar 2 ani. Grigore a fost un lider complex și ambivalent al Bisericii Catolice. Pe de o parte, el a introdus una dintre cele mai importante reforme ale timpurilor moderne, care caracterizează și astăzi viața noastră de zi cu zi. Pe de altă parte, a fost un apărător riguros al ortodoxiei catolice, care era pregătit să ia măsuri extreme pentru a apăra credința catolică.

Sprijinul său pentru Index Librorum Prohibitorum și rebelii irlandezi, precum și poziția sa problematică cu privire la Ziua Sfântului Bartolomeu, arată că a fost un om al timpului său, ale cărui acțiuni erau profund înrădăcinate în conflictele religioase și politice ale secolului al XVI-lea.

În pofida acestor contradicții, Grigore al XIII-lea a rămas o figură cheie a Contrareformei și un papă ale cărui decizii au avut o influență durabilă asupra istoriei.

SRPSKI

Knjiga obuhvata 128 + 1647 strana (73 strana nedostaje). Uvezano u 39 svezaka različite debljine – 10, 31,79, 95 strana/knjiga. Folijacija: 1-128; 1-168; 241-1648. 36 lista nedostaje (str. 169-240) .Naslov: Officia propria Sanctorum hispanorum. Izdanje: 1573. Sign.: 1215/1573. Korice u kožnom povezu (korica IV – nedostaje).

Dimenzija knjige: 156 x 85 mm. Težina: 947 Gr. U ovoj kopiji se nalazila vizit karta meksičkog revolucionara i političara Lucas Ignacio Alamán y Escalada (18. oktobar 1792, Gvanahuato – 2. jun 1853), člana Akademije nauka, Berlin.

Bulu „Inter gravissimas“ je 24. februara 1581. sačinio papa Grgur XIII, nazvanu po prvim rečima: Inter gravissimas pastoralis officii nostri curas (= Jedna od najvažnijih  pitanja našeg pontifikata). Ona reformiše julijanski kalendar, koji je uveo Julije Cezar 46. p. n. e. godine (proleptički – prethodni julijanski kalendar, gregorijanski kalendar, koji se danas koristi u većini zemalja sveta).

Godine 325 na Prvom nikejskom saboru je utvrđen dvanaesti dan aprilskog kalendara (21. mart), datum prolećne ravnodnevice/ekvinocija, koji je odstupio od ove godine (325) za desetak dana. Reformu kalendara o kojoj se raspravljalo na Tridentskom saboru odobrio je papa Grgur XIII, a utvrdio ju je nakon  savetovanja sa astronomima i matematičarima Luigi Giglio i Christopher Clavius.

Rešenje se sastojalo u tome, da se stari i nepraktični julijanski kalendar, koji je uveden 46. p. n. e. godine, reformiše i da se izbriše deset dana od oktobra 1582. godine, tako da dan posle oktobarskih nedana (dan posle četvrtka, 4. oktobra) oktobarske ide – sredinom oktobra meseca (petak, 15. oktobra 1582.), održavajući  ubacivanje prestupnog dana (29. februar) svake četiri godine u godinama deljivim sa brojem četiri, međutim, ovaj dan je potisnut sa 100 deljivih godina, osim u godinama deljivim sa 400. Takođe, Grgur je pomerio i praznike, koji su se trebali slaviti tokom deset potisnutih dana, i to za 15. oktobar iste godine.

Novi kalendar je uveden 1590. u Siebenbürgen – Transilvaniji (Erdelju), dok su ga mnoge zemlje usvojile mnogo kasnije (Engleska, Škotska i SAD – 1752., Švedska – 1753., Japan – 1873., Kina – 1912., Rusija – 1918., Grčka – 1924., Turska – 1926).

I danas postoje zemlje koje ga nisu usvojile iz različitih razloga.

Papa Grgur XIII je bio na čelu Vatikana (Cittá del Vaticano) u periodu od 1572. do 1585. i naložio da se 1578. godine napravi jedan toranj za astrološke nauke. Čuveni Astronomski institut vodio je tim naučnika, kao i sveštenstva tog vremena, a ova

kula je nazvana i Kulom vetra, koja je opstala do današnjih dana.

Vidovitost suverenog pape zasniva se i na činjenici, da se danas gregorijanski kalendar koristi gotovo u celom svetu, kao rezultat jedne papske naredbe, koja je donesena izradom ove bule već u prvoj godini pontifikata (1572). Uvođenje adaptacije starog julijanskog kalendara od strane katoličke crkve je bilo motivisano proslavom Vaskrsa tog datuma, koji je ustanovljen na Prvom nikejskom saboru (325), i neophodno je bilo, da je ovaj projekat morao da čeka skoro 1250 godina, tako da su određene teze dovele do toga da se promeni svet. Crkva u Aleksandriji je slavila Vaskrs subotom, 14. dana posle punog meseca, koji je padao posle prolećne ravnodnevice, a koja je utvrđena 21. marta.

Rimska crkva je s pravom verovala, da je ravnodnevica padala 25. marta i da je koristila drugi dan Vaskrsa. Od 10. veka su gotovo sve crkve preuzele (sa izuzetkom nekih zemalja na granici Vizantijskog carstva) aleksandrijski Vaskršnji praznik, gde se ravnodnevica još uvek obeležavala 21. marta.

Treba napomenuti da je za izračunavanje dana Vaskrsa korišćeno brojanje faza meseca, u julijanskom kalendaru utvrđeno nakon ciklusa od 19 godina, što je davalo grešku od jednog dana svakih 310 godina, tako da se do dana donošenja ove bule pokazala razlika od četiri dana. Da bi se ispravila greška, koja se nakupila tokom 13 vekova od Nikejskog sabora, 10 dana je uklonjeno iz solarnog kalendara, od kada je počeo da se koristi novi kalendar, poslednjeg dana julijanskog kalendara 4. oktobra 1582. godine usledio je prvi dan po gregorijanskom kalendaru – 15. oktobar 1582.

Crkva i država nisu delovale jednoobrazno, stoga je ponekad bilo neophodno, da se ukaže na to, da godine imaju dva različita imena zbog promene početnog dana u godini – npr.: „10. februar/21. februar 1751/1752“ i tako su crkva i država često koristile različite kalendare, iako je dan Nove godine još krajem 15. veka standardizovan širom Zapadne Evrope za 1. januar, tek 1600. godine je taj dan smatran za Novu godinu. 19-godišnji ciklus koji se koristi za lunarni kalendar morao je da se koriguje za jedan dan svakih 300 ili 400 godina (8 puta u 2500 godina), zajedno sa ispravkama za neprestupne godine (1700., 1800., 1900., 2100. itd.).

Tako možemo razumeti vidovitost i genijalnost čoveka, profesora pravnih nauka i oca jednog deteta, koji se u 40. godini posvetio crkvi i na kraju zauzeo najvišu funkciju u Katoličkoj crkvi. Papa Grgur je u Rimu osnovao jedan univerzitet (kasnije nazvan Gregorijanski univerzitet), u uverenju, da bi svet postao bolji samo kroz naučnu nastavu, i na neki način je iskoristio svoj autoritet, što je svet učinilo tačnijim, uređenijim i sinhronizovanim. I danas ima nenamernih misli i postupaka: automobilski saobraćaj vozila u nekim zemljama desno, u drugim levo, alternativno korišćenje centimetara i inča, kilometri i nautičke ili drumske milje, korišćenje različitih standardnih sistema (STAS, DIN, ГОСТ) itd.

Trebalo bi dodati, da su se 1573. g. – 10 godina ranije – pojavile norme ovog gregorijanskog kalendara u vidu dodatka, koji se čuva u BIRTA arhivi pod signaturom 1215/1573. Previd na koji smo skrenuli pažnju dok smo uređivali ovu knjigu: pogrešni unos datuma: Datum Romae apud S[anct] Petrum sub annulo Piscatoris die 30. Decembris M.D.LXXIII [= 1573], Pontificatus nostri anno primo.

Pošto je papa Grgur vladao između 1572. i 1585., ispravljamo pominjanje

„Pontificatus nostri anno primo” na ovaj način (=1572).

KOMENTAR

Papa Grgur XIII, rođen kao Ugo Boncompagni 7. januara 1502. u Bolonji, najpoznatiji je po kalendaru nazvanom po njemu samom, ali je ipak njegov pontifikat, koji je trajao od 1572. do 1585. godine, obeležilo mnogo više stvari od same reforme kalendara. To je vreme kada Luterova reformacija do srži potresa crkvena uporišta, praznike i dovodi do nepremostivog rascepa između katoličkog i protestantskog tabora.

Grgur XIII je bio centralna ličnost u kontrareformaciji, koji se odlučno suprotstavio širenju protestantizma i sledio je izraziti katolički program u Evropi.

Ugo Boncompagni potiče iz jedne ugledne građanske porodice u Bolonji. Studirao je na Univerzitetu u Bolonji i brzo je napravio karijeru u kuriji. Različite službe i važne crkvene misije oblikovale su njegov put i vodile su ga, između ostalog, na čuveni – poznati Tridentski sabor (1545. – 1563.), koji ispoljava, ističe katolički program protiv nastalog, nadirućeg protestantizma.

1565. je imenovan za kardinala, a za papu je izabran 13. maja 1572., nakon smrti pape Pija V, i tada uzima ime Grgur XIII.

Reforma julijanskog kalendara je verovatno najvažnije Grgurovo dostignuće, koji je inače bio u upotrebi još od vremena Julija Cezara. Međutim, julijanski kalendar je imao jedan problem: u poređenju sa stvarnom solarnom godinom bio je za oko jedanaest minuta i četrnaest sekundi predugačak.

Ova naizgled mala neslaganja su kulminirala i nagomilala su se tokom vekova, tako da je kalendar u 16. veku odstupio od stvarnog toka godine za jedno desetak dana. Ovo pomeranje je dovelo do toga, da se datum početka proleća više nije mogao tačno izračunati, što je posebno bilo problematično za određivanje datuma Uskrsa.

Grgur XIII sada daje nalog da se sastavi jedna komisija od astronoma i matematičara, pod vođstvom jezuita Kristofera Klaviusa, a u cilju pronalaženja konkretnog rešenja. Rezultat ovoga je gregorijanski kalendar, koji je uveden 1582. godine.

U noći između 4. i 15. oktobra 1582., u katoličkim zemljama se preskače deset dana, da bi se ispravilo ovo neslaganje. Novi kalendar takođe uvodi modifikovano pravilo prestupne godine, koje osigurava, da se problem pomeranja ne ponovi.

Pored ove kalendarske reforme, ubrzo postaje jasno, da Grgur XIII nastavlja strogi odnos, odn. stav svog prethodnika prema jeretičkim spisima.

„Index Librorum Prohibitorum”, spisak zabranjenih knjiga, koji je prvi put objavio papa Pavle IV 1559., bio je važan instrument katoličke crkve u borbi protiv širenja protestantskih i jeretičkih spisa.

Grgur XIII proširuje i revidira indeks i vodi kampanju, posvećen je za njegovu rigoroznu primenu širom cele Evrope. Knjige koje se nalaze na ovom spisku, katolici ne smeju da čitaju niti da ih poseduju, a niti da budu opsednuti njima. Ova mera je deo slagalice velike kontrareformacije, koja ima za cilj, da ograniči uticaj protestantizma i da sačuva čistotu katoličke vere.

Grgur XIII kao svoju dužnost vidi i to, da brani katoličku veru i van Italije. U Irskoj, koja je pod engleskom vlašću, on podržava katoličke pobunjenike koji su se borili protiv engleske krune. Grgur šalje trupe i pruža finansijsku podršku za jačanje irskog otpora, tako na primer, tokom takozvane Dezmondove pobune (1579. – 1583.), podržao je ustanak predvođen grofom Dezmondom u provinciji Manster na jugu Smaragdnog ostrva.

Grgur time jasno pokazuje veliku odlučnost, da brani katoličku veru od moćnih političkih i vojnih otpora, čak i ako pobuna na kraju krajeva  propadne.

Mračno poglavlje Grgurovog pontifikata predstavljaju događaji jedne noći, koji će kasnije ući u istoriju kao Vartolomejska noć. Te noći između 23. i 24. avgusta 1572., po naređenju katoličkog kralja Karla IX i njegove majke Katarine Mediči, hiljade francuskih protestanata (hugenota) biva masakrirano. A papa? Grgur XIII doduše nije direktno uključen u planiranje masakra, ali sa velikom radošću dočekuje i pozdravlja vest o ubistvu hugenota. On je u Rimu održao misu zahvalnosti („Te Deum“) i iskovao komemorativnu medalju, koja slavi ovaj masakr.

Ovakav postupak je Grguru XIII kasnije donelo mnogo kritika i bacilo je tamnu senku na njegov mandat.

Grgur XIII umire 10. aprila 1585., on je preživeo svoju reformu kalendara za samo dve godine. Grgur je bio kompleksan i ambivalentan poglavar katoličke crkve.

S jedne strane, pokrenuo je jednu od najvažnijih reformi modernog vremena, koja i danas oblikuje naš svakodnevni život. S druge strane, bio je rigorozni branilac ortodoksnog, fundamentalnog katoličanstva, i koji je bio spreman, da preduzme krajnje, ekstremne mere, da bi se branila katolička vera.

Njegova podrška za Index Librorum Prohibitorum i irske pobunjenike, kao i njegov problematičan odnos prema Vartolomejskoj noći, pokazuju, da je on bio čovek ondašnjeg vremena, i čije je delovanje bilo duboko ukorenjeno u verskim i političkim sukobima 16. veka.

Uprkos ovim kontradiktornostima, Grgur XIII ostaje ključna figura u kontrareformaciji, i papa, čije su odluke imale trajan uticaj na istoriju.