Descriere

Impresiuni muzicale slave vechi

ROMÂNĂ

Manuscrisele carașovenești din Arhivele BIRTA prezentate conțin notații muzicale, dar nu în formă clasică (solmizare), ci prin NEUME – semne medievale folosite pentru înregistrarea melodiilor muzicale care înlocuiau modul antic grecesc de notare a notelor prin litere.

Derivate din semne vechi accentuate dar și din alte semne supraordonate (markeri ecfonetici), ele constau din virgule, cârlige, liniuțe și diferitele lor combinații. Au fost folosite din vechime, mai ales în mănăstiri, fiind intonate de călugării ortodocși, care înainte de intonare dădeau neapărat tonul, după care toți cântau cu voce tare, ceva de felul: bu-gi-la-pa…etc.

Mănăstirile aveau propriile lor neume, dar ele nu erau unice, fiecare mănăstire având și folosind propriul său sistem.

Nu avem nicio dovadă sigură că populația Carașovenilor a folosit neume în Evul Mediu, dar este consemnat istoric faptul că deja în secolul al XV-lea exista o mănăstire (Namastir) în Carașova – vezi Dorinel STAN, 2016.

Putem afirma deci fără echivoc că, dacă arhivele Carașovenilor posedau deja texte vechi de secole în chirilică pentru intonarea neumelor, astfel de partituri erau folosite la cântările ortodoxe ale vechilor Carașoveni.

La început, neumele nu determinau lungimea exactă a tonului sau valoarea lui ritmică, ci doar îi aminteau cântărețului melodia cunoscută deja, avertizându-l asupra caracterului melodic ascendent sau descendent. Carașovenii cântau neume pe cel puțin 6 voci (vezi neumele 587b și 591a), care de-a lungul timpului s-au dezvoltat într-un sistem complex, permițând o relativă descriere a cântării bisericești.

După secolul al XII-lea, în vestul Europei, neumele au fost înlocuite cu notația menzulară, predecesorul îndepărtat al notației de astăzi.

Dimensiunile initialei de pe filă: 50 x 55 mm.

Textul a fost scris pe hârtie cu chinovar roșu și cu pastă de aur.

ENGLISH

This Carashovian manuscripts from the BIRTA Archive contain music notation but not the classical form (solmization) but NEUME – medieval signs used to record musical melodies that replaced the ancient Greek way of writing notes with letters. Neumes are derived from old accented and other superordinate signs (ekphonetic markers) and they consist of commas, hooks, dashes, and their various combinations. They were in use for a long time, especially in monasteries, sung by orthodox monks who, before singing, necessarily would set the tone and then sing aloud, such as: bu-gi-la-pa… etc. Each monastery had its own neume marks, and though they were not unique each monastery had and used its own special system.

We have no reliable evidence that the Carashovian people used neumes in the Middle Ages, but it is historically recorded that already in the 15th century there was a monastery (Namastir) in Karaševo – see Dorinel STAN, 2016. We can confidently say that if the Carashovian archives already possessed century-old texts in Cyrillic for the singing of neums, such sheet music had been used in the Orthodox singing of the ancient Carashovian people. At the beginning, the Neuma did not determine the exact length of the tone or its rhythmic value but only reminded the singer of the already known melody and warned him of the melodic ascending or descending character.

The Carashovian sang neumes in at least 6 voices (see neumes 587b and 591a) which over time developed into a complex system that, in relative terms, enabled a complete description of church chanting. After the 12th century, in western Europe neumes were replaced by mensular notation, a distant predecessor of today’s notation.

Dimensions of Initiale: 50 x 55 mm.

Text written on vermillion paper with gold paste.

DEUTSCH

Diese karaschowenischen Manuskripte aus dem BIRTA-Archiv enthalten Musiknotation, aber keine klassische Form (Solmisierung), sondern NEUME – mittelalterliche Zeichen zur Aufzeichnung von Musikmelodien, die die altgriechische Art der Notierung von Noten durch Buchstaben ersetzt. Neumen werden von alten akzentuierten und anderen übergeordneten Zeichen (ekphonetischen Markierungen) abgeleitet. Sie bestehen aus Kommas, Haken, Bindestrichen und ihren verschiedenen Kombinationen. Sie waren lange in Gebrauch, vor allem in Klöstern, und wurden von orthodoxen Mönchen gesungen, die vor dem Singen unbedingt den Ton angaben und dann laut sangen, wie z.B.:       bu-gi-la-pa…usw. Jedes Kloster hatte seine eigenen Neumzeichen, die nicht alle gleich waren, wobei jedes Kloster sein eigenes spezielles System besaß und benutzte.

Wir haben keine zuverlässigen Beweise dafür, dass die Karaschowaner im Mittelalter Neumen verwendeten, aber die Tatsache ist historisch belegt, dass es bereits im 15. Jahrhundert ein Kloster (Namastir) in Karaschowa gab – siehe Dorinel STAN, 2016. Wir können freilich ohne weiteres behaupten, dass die karaschowenischen Archive bereits jahrhundertealte Texte in kyrillischer Sprache für das Singen von Neumen besaßen, und so wurden solche Notenblätter im orthodoxen Gesang von den alten Karaschowanern verwendet. Anfangs legten die Neumen nicht die genaue Länge des Tons oder dessen rhythmischen Wert fest, sondern sie erinnerten den Sänger nur an die bereits bekannte Melodie und warnten ihn vor dem auf- oder absteigenden Charakter der Melodie.

Die Karaschowaner sangen Neumen in mindestens 6 Stimmen (siehe Neume 587b und 591a), die sich im Laufe der Zeit zu einem komplexen System entwickelten, was relativ gut eine vollständige Beschreibung des Kirchengesangs ermöglichte.

Nach dem 12. Jahrhundert wurden Neumen im Westen Europas durch die Mensularnotation ersetzt, einem entfernten Vorgänger der heutigen Notation.

Abmessungen der Blattinitiale: 50 x 55 mm.

Text ist auf zinnoberrotem Papier mit Goldpaste geschrieben.

SRPSKI

Karaševski rukopisi iz Arhiva BIRTA (Signatura: 587-591/godina pisanja nepoznata) sadrže notno beleženje, ali ne klasičnu muzičku notaciju – solmizaciju, već NEUME – srednjovekovne znakove kojima su beležene muzičke melodije i koje su zamenile antički grčki način notiranja nota slovima.

Neume su izvedene iz starih akcenatskih i drugih nadrednih znakova (ekfonetskih markera) i one se sastoje od zareza, kuka, crtica i njihovih raznih kombinacija.

Dugo su bile u upotrebi, osobito po manastirima, a pevali su ih pravoslavni monasi, koji pre pojanja obavezno daju ton a zatim svi naglas pevaju, kao na primer: bu-gi-la-pa.. itd. Svaki manastir imao je svoje neumske oznake, koje nisu bile jedinstvene, i razlikovale su se od manastira do manastira.

Nemamo pouzdanih dokaza da su Karaševci u Srednjem veku koristili neume, ali je dokazano da je već u XV veku u Karaševu postojao manastir (namastir) – v. Dorinel STAN, 2016. Možemo slobodno reći da ako karaševske arhive već poseduju stoletne tekstove na ćirilici za pevanje neumama, onda su takvi notni zapisi korišćeni u pravoslavnom pevanju drevnih Karaševaka.

Na početku, neume nisu određivale tačnu dužinu tona niti njegovu ritmičku vrednost, nego su one samo podsećale pevača na već poznatu melodiju i upozoravale ga na melodijski uzlazni ili silazni karakter.

Karaševci su pevali neume u najmanje 6 glasova (v. neume 587b i 591a), a one su se tokom vremena razvile u složen sistem, koji je omogućavao potpuni opis crkvenog pojanja.

Posle XII veka na zapadu Evrope neume su zamenjene menzularnom notacijom, prethodnikom današnjeg notnog beleženja.

Dimenizije inicijala na listu: 50 x 55 mm.

Tekst je pisan na papiru, kinovarom i zlatnom pastom.